Furtuna (C7)

Sa revenim la Nae, care din cate imi amintesc venea cu o coasa in spate, in poarta il astepta sotia care era suparata pe el deoarece il considera beat. Nae se intorcea la fel acasa in fiecare zi. Avea acelasi mers, aceeasi privire atintita in pamant, acelasi glas scurt, rapid, gros si parca plictisit. Nu zambea cand isi vedea sotia. O vedea in fiecare zi de 20 de ani., pe copii doar de 8, respectiv 6 ani. Erau, bineinteles, mandria lui. Stiu ca daca bagi o fisa intr-un tonomat de Coca-Cola sticla ce iese este a ta, insa nu sunt sexist si prefer sa cred ca fata de 8 si baiatul de 6 erau si ai sotiei lui. Insa el ii pretuia nespus (bleah ce-am zis…de cand vorbesc eu asa?...in fine). Fata intrase la scoala. Desi aveau o casa aranjata, nu si-au permis s-o trimita de la 7 ani pana in cel mai apropiat oras ca sa faca scoala. Acum avea de parcurs vreo 30 de km pana in acel oras. Era totusi fericita. Era mandra ca putea sa invete, ca isi bucura tatal. Mamei nu i-a prea pasat de scoala lor. Ii iubea, bineinteles, dar i-ar fi vazut mai bine pe langa casa, in grija ei. Ea nu crescuse la oras, nu isi dorea o cariera, nu era in stare sa calce masculii si sa abandoneze familia pentru un loc de munca. Nu acceptase nici sa vanda la magazinul din sat. Era poate tot ce si-ar fi dorit “un taran veritabil”.

De ce oameni de la tara? De ce oameni saraci? Nu am crescut la tara, nu pot sa spun ca am fost sarac, dar de ce mi se pare asta mai interesant? Sunt atatea povestiri, nuvele, romane despre asemenea oameni. Chiar cand scriam paragraful anterior ma gandeam la Moromete…”ultimul taran al literaturii romane”, “taranul filosof”. Observ ca Nae seamana putin cu el din cum l-am descris pana acum. Dar cine oare ar face o poveste interesanta despre un orasean? Cine ar avea creativitatea necesara sa faca din “dau scroll pe Facebook” o poveste care sa fie citita de mii de oameni? Probabil sunt si astfel de carti, vina mea, nu prea citesc. Dar parca e mai interesant destinul celui ce se lupta cu greutati decat a celui ce se ingreuneaza cu prea putine lupte. E mai frumos un peisaj cu dealuri si vai decat o campie semanata cu aceeasi floare albastra (Facebook-ul e albastru, ai prins analogia). Mai frumoasa o viata al carui grafic arata ca bataile inimii pe un aparat de-ala de pe ambulanta (daca stie cineva denumirea chiar il rog sa-mi spuna) care face tic tic tic, sus, jos, sus, jos…si nu cand inima se opreste tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiic, linie dreapta (stiu, am stricat frumoasele figuri de stil dar ideea trebuie sa triumfe).

Protagonistul nostru era un om simplu, aflat la mana destinului. Muncise mult pana la momentul povestirii si poate avea sa mai munceasca. A reusit in cele din urma sa sparga bariera impusa de sotie in fata portii si sa patrunda in ograda. Se indreapta cu pasi grabiti spre camera de zi. Dar despre asta o sa vorbim maine, acum sunt prea obosit sa mai scriu. O seara placuta.