Furtuna (C4)

Nae avea intr-adevar o viata normala. Insa in zbuciumul sau sufletul cauta mereu ceva de lucru. Sufletul e ca un corp aflat in miscare caruia i se aplica legea inertiei. “un corp aflat in miscare vrea (accent pe vrea) sa ramana in miscare”. Sa fie sufletul legat de inima? Inima se mai opreste, fizic (nu vreau s-o “dau” in iubire) (desi am “dat-o” in suflet si inima…ceea ceeeeeeeee nu e prea departe). Sa fie sufletul un continut al inimii? Asa credeam cand eram mic. Acum nu stiu ce sa cred despre suflet. E prea complicat. Religie? Si aici e complicat. Prefer sa fiu un credincios…recunosc, mai sceptic. De ce? Pentru ca prefer sa fie ceva “dupa”. Nu pot sa imi inchipui cum ar fi sa fie nimic.

Ma gandesc uneori ca e ca atunci cand dormi. Dar dupa continui firul gandirii si imi dau seama ca defapt nu stiu cum e cand dorm. Nu vad, nu aud, nu simt. Pardon, aud defapt, cica in somn se aude. Ideea ramane: cand dormi esti nimic, si nimic e restul pentru tine. Religia mea nu presupune un purgatoriu, insa as prefera sa fiu macar in purgatoriu decat in nimic. Sa fiu atat de extrem sa spun ca as prefera si in iad decat nimic? Nu stiu, mi-e frica. E ca atunci cand tii la cineva. Comparatia asta mi-a venit acum. Si ma gandesc ca totusi as prefera sa nu simt nimic in general decat sa fiu devastat.

Tocmai am avut un moment de “blanc”. Dintr-odata nu mi-a mai venit sa spun nimic si mi-am dat seama ca sunt prea cufundat in realitate. Burta ma durea de foame, telefonul se luminase, era zgomot prin casa. Am realizat ca fusesem cuprins cu totul de ce scriam. Oare ce e realitatea? Ma gandesc uneori obsesiv la una din ideile din Inception, filmul. Sa fie realitatea noastra un vis? Sa fim noi poate in visul cuiva? Oare daca am realiza ca suntem intr-un vis am putea face ce vrem? A propos de asta: sunt mandrul posesor al unei minti care uneori isi da seama ca se afla intr-un vis. Reusesc destul de des sa ma trezesc dintr-un cosmar inainte de punctual de “picaj” dandu-mi ochii peste cap. Nu stiu cum am descoperit asta, dar cred ca de vreo 7 ani fac asa. Inainte era nevoie, cum ziceam, de un “picaj”. Exact ca in Inception, asa si in visurile mele. (am zis sa salvez si eu tot ce am scris totusi pana acum, vreo 4 pagini, tocmai am dat un save, din nou am revenit la presupusa realitate pentru cateva secunde). Trebuia sa cad de pe o cladire, o stanca…sa fie un moment de tensiune maxima ca sa pot iesi din vis.

Urasc visurile in….stai, care e diferenta intre visuri si vise? O stiam. Nu imi vine acum, e 1 noaptea, inventez scuze, dar sincer nu am o capacitate de concentrare prea mare. Da, am gresit pana acum, vise e termenul corect de folosit in momentul de fata. Sa-mi fie rusine? In ultima vreme cred ca rusinea n-ar trebui sa existe intr-un om care se cunoaste. Totusi eu sunt plin de ea. Mi-e rusine si sa cer rest, sa spun ca painea pe care am primit-o nu imi place defapt. Lucrez sa schimb asta. Sunt unii oameni care cer drepturi sau le inventeaza din orice. Urasc genul asta de oameni. E rau sa urasti oameni? Daca urasti raul e bine? E ca si cum ai iubi binele, nu? Dar ce e binele?

Vorbim maine despre asta, ca de obicei. Nu uit de Nae.