Buna seara tuturor doamnelor si domnilor.
In episodul de astazi al teleenciclopediei va vom prezenta un fenomen cunoscut public ca si "ma plictisesc". Acest minunat sentiment poate fi simtit de majoritatea tinerilor cuprinsi intre varsta de 15 si 70 de ani intr-o seara de duminica.
Semnele primare ale acestei boli sunt o incapacitate acuta de a ridica mana sau piciorul pentru a aprinde macar becul. Inca din zorii diminetii de duminica milioane de oameni se trezesc cu acelasi gand parsiv ce le provoaca un zambet: azi dorm de nu mai pot. Cei ce sunt suficient de curajosi sa isi ridice hoitul pe la orele 9, 10, au un motiv intemeiat. Prea intemeiat in opinia mea. Motivele sunt poate religioase sau medicamentoase. De felurite feluri (interesanta constructie): unii cetateni aleg sa se indrepte spre biserica (religios), altii spre carciuma (medicamentos). Unii tineri profita de minunatul soare de afara: se ridica maiestuosi din pat si rostesc cuvintele magice ale diminetii: *nu pot sa le rostesc pentru ca sunt prea vulgare*. Trag jaluzelele si se arunca plini de entuziasm inapoi in pat.
Unii dintre noi preferam sa ne punem alarma sa sune poate chiar la ora 8, in speranta ca o raza miraculoasa a unei divinitati in care credem sau nu o sa ne mangaie fata si sufletul si o sa ne energizeze asemenea unui Redbull. Dar asemenea proverbului "De cate ori deschid fereastra, de atatea ori o inchid la loc", bunul tineret inchide alarma cu o liniste sufleteasca ce l-ar face pe Dalai Lama invidios. Nu conteaza ca a doua zi am teza. Nu conteaza ca a doua zi am examen. Conteaza ca azi e soare si eu pot sa bag capu' sub perna si sa mai dorm putin.
Pe la orele pranzului (4-5), homos erectus studentus reuseste un miracol, face ceea ce a invatat acum mii de ani pentru prima data: se ridica in cele doua labe posterioare. Unicul sau scop in acest moment este de a gasi o cafeluta, o tigara, o aia aia, poate chiar o imbucatura de mancare care sa-l mentina in pozitia erecta inca 5 minute macar. De cele mai multe ori gaseste ceea ce cauta si daca nu, reuseste sa imprumute de la vecina, vecinul. Din nou realizeaza ca luni are atatea treburi de facut. Dar cui ii paaaasa? Nu e sigur daca nu il mai intereseaza de examenu' de maine pentru ca a invatat prea mult sau pentru ca stie ca e prea tarziu ca sa mai invete ceva. Cert e ca in ambele situatii el are constiinta impacata, asa ca treburile pot fi amanate.
Ce om e mai fericit decat tanarul care nu are niciun stres? Poate tanarul care nu are niciun stres si are ce sa faca. Ce om e mai plictisit decat acelasi tanar? Habar n-am. Dar daca ai de scris un eseu pe maine, bineinteles ca problema ta principala e ca "nu ai ce face". "Ba...am de facut aia, da o fac eu mai tarziu. Acu' pur si simplu n-am ce face".
Pe la ora 6, 7, mama suna (sau nu suna, daca e in aceeasi casa cu tanaru') si intreaba "iubitul meu copil (in termeni mai putin draguti) ti-ai facut azi lectiile/temele, ti-ai invatat/scris?" iar eroul nostru plin de compasiune raspunde "da, mama (asta-i clasica. poa' sa zica mama ca e furtuna in Danemarca sau ca incalzirea globala e o mare problema, ca raspunsu' tot "da, mama" e)." Deci: da, mama, am scris tot (e 7 deja, la ora asta tre' sa fie totu terminat). Si apoi mama foarte constiincioasa iti repeta sa faci acel lucru, chiar daca tu i-ai zis ca l-ai facut deja. De 523532 fucking ori. Si dupa ce s-a asigurat ca ai inteles ce a vrut sa zica in acele 523532 ori, iti ureaza o zi buna si sa ai grija de tine, sa mananci. Apoi iti mai aduce aminte o data ce sa faci. Si tu ii zici "da, mama, o sa fac". Uitand ca i-ai zis ca ai facut deja. Apoi inchide...si te gandesti ce-a zis. De fapt nu te gandesti, pentru ca erai prea ocupat sa vorbesti cu cineva pe facebook sau sa te joci ceva.
Iar acum apare punctul culminant: prietenii sunt majoritatea afara (asta daca ai prieteni), ai terminat toate episoadele la toate serialele pe care le urmareai (mai putin daca ai inceput Tanar si nelinistit), ai dat refresh la Facebook de 523532 ori si de vreo 532 ori incoace nu se mai intampla nimic, ai pierdut ultima viata la candy crush, ai facut tot ce era posibil sa iti mai mentii interesu' inca 5 secunde....atunci totul e prabusit. Realizezi ca viata ta e un nimic. Ca esti ca un purice pe un caine. Ca daca nu ai fi tu probabil parintii tai ar fi foarte tristi, dar in afara de asta lumea si-ar vedea in continuare de treaba. Barbosii ar continua sa castige Eurovizionu', Steve Jobs ar fi in continuare mort, Putin ar vrea in continuare sa ia Ucraina, varza ar avea acelasi gust, Mcdonaldsu' ar fi in continuare misto, da nu asa misto ca crispy stripsu' de la KFC. Cu ochii cat cepele realizezi ca nu influentezi nimic. Ce e de facut atunci? Nu, nu te pui in pat si plangi in pozitia bebelusului, te apuci sa scrii pe blog.
Daca te regasesti, arata-i asta si prietenului tau. Si el o sa se simta cu adevarat motivat!...sa zaca in continuare. Pa.
